Din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre am trăit cu impresia că marea majoritate a cuvintelor din limba română sunt 100% perfecte pentru obiectul sau acţiunea pentru care au fost inventate. Să luăm drept exemplu unul din cele mai rar întâlnite cuvinte din limba noastră, cuvânt care atunci când este rostit are loc o mică sărbătoare: cuvântul pulă. Cine şi-ar putea imagina un cuvânt mai sugestiv ?! Fiecare literă care-l alcătuieşte îşi are rostul şi locul ei. Fără nicio urmă de îndoială acesta poate fi considerat un supracuvânt, un fel de rege neîncoronat al tuturor cuvintelor, îndeplinind cu deplin succes rolul Jokerului pentru că orice cuvânt din orice construcţie gramaticală poate fi înlocuit cu acest cuvânt magic, fără a se altera sensul/înţelesul acelei propoziţii sau fraze, ba chiar dimpotrivă – îi conferă o savoare aparte. Cuvântul a fost unul de bază în limba română încă de la începuturile ei, şi de aici a fost împrumutat de unele popoare vecine, păstrându-i-se sensul binecunoscut până in zilele noastre. Astfel, el a intrat în limbile maghiară, bulgară, sârbă, croată, ucraineana, ţigănească, iar vecinii noştri nu s-au sfiit să-şi boteze cu el copiii, localităţile, munţii, râurile şi pădurile.
Nici românii nu au lăsat cuvântul neexploatat. Au existat în trecutul nu chiar îndepărtat domnitori valahi ce proveneau din dinastia de Pula. În Românii din veacurile IX-XIV, un reputat membru al Academiei Române atestă Pula ca nume de persoană, mărturisind: ”Am cunoscut un chelner cu acest nume”.
Putem aşadar considera PULA – cuvântul perfect.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre alte cuvinte care zburdă în voie prin limba noastră fără a-şi găsi însă liniştea şi fericirea celui despre care tocmai am făcut vorbire. Dar, cum nu există pădure fără uscături, va trebui să le acceptăm aşa cum sunt, însă dorim să atragem atenţia celor ce se ocupă de viitoarele ediţii ale Dicţionarului Explicativ al Limbii Române să corecteze aceste cuvinte-greşeală.
Dar să nu mai lungim mult vorba şi să trecem la exemple. Acestea vor fi prezentate într-o ordine absolut întâmplătoare şi anume cea în care ele mi-au venit în minte, după regula primul venit-primul servit.
IREFUTABIL. Conform DEX-ului, acest cuvânt înseamnă: Care nu poate fi combătut sau respins, de necombătut; absolut convingător. Nimic mai fals dragii mei. De unde şi până unde această definiţie ?! Până şi un copil de grădiniţă îşi dă lesne seama că ceva nu este în regulă cu acest cuvânt. Este greşit din cel puţin două puncte de vedere: în primul rând el nu suportă decât forma feminină: irefutabilă şi în al doilea rând el desemnează de fapt şi de drept următoarea situaţie: am futut o pizdă şi din varii motive nu o mai futem (ori nu vrem noi, ori nu mai vrea ea, etc.). În acel moment putem spune ca acea pizdă este irefutabilă – aţi auzit ceva mai logic? Îşi poate da seama absolut oricine că se pleacă de la cuvântul futabil-futabilă căruia i se adaugă două prefixuri i - prefix folosit de regulă pentru a arăta o negaţie, şi re – prefix folosit pentru a arăta repetabilitatea unei acţiuni, formându-se astfel cuvintele: refutabilă – o pizdă futută anterior dar cu şanse mari să fie futută şi în viitor; respectiv irefutabilă – cuvântul nefericit ce tocmai a fost explicat – Q.E.D.
BĂICOI. Eram mic, probabil prin clasa a treia când am auzit de existenţa acestei localităţi. Am crezut că e o poreclă şi că de fapt oraşul are un nume decent. Aveam să aflu peste ani că mă înşelasem, că circumstanţele atenuante oferite cu naivitate la început reprezentau realitatea gol goluţă, realitatea în coaiele goale.
Se spune că în vechime, la poalele Carpaţilor îşi păştea numeroasele turme un cioban pe numele lui Coi. Datele ştiinţifice nu au stabilit cu certitudine dacă era vorba de nume sau de…..un supranume ;) Ciobanul nostru de la o anumită vârstă a încetat să mai umble brambura cu oile pe toţi coclaurii şi s-a stabilit unde a crezut el de cuviinţă, împreună cu familia-i foarte numeroasă, avea omu nostru vreo 17 neveste şi vreo 117 copii - poate că nu degeaba i se spunea Coi. Aşadar a întemeiat el însuşi o mică localitate când, împreună cu ajutoarele de la stână si cu copiii lui mai mari, au început să-şi facă casele una lângă cealaltă. Ciobanii acelor meleaguri aveau obiceiul să comunice între ei cu ajutorul buciumului, pe care-l târau până în vârful celui mai apropiat deal şi de acolo îşi trâmbiţau mesajul, un fel de SMS al acelor timpuri. Ştim cu toţii că şi telefoanele mobile din zilele noastre se mai strică din când în când, darămite buciumele acelor vremuri. Şi atunci ce făceau oamenii …… se urcau ca de obicei în vârful dealului şi strigau: Băăăăi Cooi băăă.....dar cum Coi al nostru era cam surd şi distanţele cam mari, el nu răspundea la mesaje aproape niciodată, iar chemările continuau să răsune în zadar din deal in deal. Astfel mica comunitate în care locuia Coi împreună cu toţi ai lui a primit, de la sine înţeles numele de Băicoi. La început se scria evident din două cuvinte, iar mai apoi, pentru a fi spulberate orice conotaţii porcoase s-a ajuns la inteligenta soluţie să fie scris într-un singur cuvânt, astfel încât nimănui să nu-i mai treacă prin cap ca acel nume de localitate ar avea ceva de-a face cu coaiele. Se spune că urmașii acelui cioban sunt locuitorii de astăzi ai Băicoiului - băicoienii, cum li se mai spune – nu putini fiind aceia ce inca poarta numele de familie Coi.
ÎMPOPOŢONAT. V-a trecut vreodată prin cap că şi cuvintele ca şi noi oamenii, au personalitatea lor, caracterul lor? Unele sunt mai petrecăreţe, altele afemeiate, altele pot fi ursuze, supărate, altele dimpotrivă vesele şi binedispuse, exista chiar cuvinte alcoolice si/sau dependente de droguri. Nu ştiu dacă v-aţi gândit că ele, cuvintele, pot merge chiar mai departe cu asemănarea lor cu noi oamenii, astfel încât unele dintre ele pot fi cuvinte poponare, cărora le place la nebunie sa se fută în cur cu alte cuvinte de același gen. Ei, dragii moşului, un bun exemplu de cuvânt-gay este: împopoţonat. El este gay din toate punctele de vedere, întâi şi întâi a ținut cu tot dinadinsul sa conţină alăturarea de litere popo ca la simpla citire sa fie spulberate orice dubii in privința orientării lui sexuale. Apoi, ce s-a gândit acest cuvânt .... sa ia bani de la măsa şi de la tasu şi să dea o mare şpagă celor care fac Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, astfel încât el să fie atribuit celei mai homosexuale definiții din cate pot exista. De fapt nici n-a existat de la început acea definiție ci a fost creata special pentru el. Ce poate suna mai gay decât: ÎMPOPOȚONÁT - Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. ?
De fapt înzorzonat si înțoțonat sunt frații lui gemeni, poponari înrăiţi de asemenea, iar spaga aceea uriasa la DEX a fost data ca toți cei trei frați sa fie oarecum citați împreună, sa desemneze aceleași lucruri ... gemeni fiind e oarecum de înţeles sa fie si sinonimi.
COPULATIV. Acesta e un cuvânt din cale afara de dubios. Este limpede ca face parte din uriașa familie de cuvinte a supercuvântului Pulă. Cu toate acestea, daca ne uitam in DEX, cei de acolo au dat o definiție extraordinar de îmbârligată, special făcută parcă să nu poată fi înțeleasă decât de o mână restrânsă de oameni. Copulativ - 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicative. Şi definiția continuă, dragi cititori, în aceeași notă confuză pe alte doua rânduri, scrisa cu caractere puchinoase si lipsita de orice înţeles. Pornind așadar de la Pulă, avem pulativ – un cuvânt care poate fi luat la pula ori de cate ori este nevoie, respectiv co-pulativ – cuvânt părtaş la acțiunea de a fi luat la pula. Daca ne luam numai după definiția DEX-ului putem cădea in capcana lingvistica de a nu ne da seama ca acest cuvânt este fraierul dicționarului, cuvântul de care fac mișto si-l iau la pula toate celelalte cuvinte. Tot prin intervenții la cel mai înalt nivel, s-a ajuns la compromisul de a-I fi atribuita, doar așa de forma, o definiție care sa mascheze adevărata realitate, cu adevărat rușinoasă.
FUTURISM. Deși este definit drept - Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, a prezentului care prefigurează viitorul, încă nu este cunoscut publicului larg faptul ca acesta este de fapt o prescurtare a cuvântului FUTUTENCURISM, ele definind practic același lucru, dar din rațiuni de economie de cerneala, aceasta având un preț egal cu cel al aurului in Italia secolului XX, s-a ajuns la concluzia ca toate cuvintele trebuiesc scurtate aleatoriu cu cel puțin 4 litere, rezultând astfel o economie uriașă de cerneala. Cuvântul FUTUTENCURISM a pierdut in urma acestei legi partea de mijloc TENCU care mai târziu s-a alăturat cuvântului yală si care ne-a dat noua cuvântul tencuială, alt cuvânt rezultat in urma reformei italiene a lipsei de cerneala.
